Skip to content

Ordinul nr. 16/2019 privind aprobarea tarifelor pentru serviciile furnizate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi instituţiile sale subordonate

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 30 din 10 ianuarie 2019. Formă aplicabilă la 04 februarie 2019.

    În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (6), (62) şi (7), art. 5 alin. (2) şi art. 9 alin. (17) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, 

    în temeiul art. 3 alin. (13) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

    directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.

   Art. 1. –   Se aprobă tarifele pentru serviciile furnizate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, denumită în continuare Agenţia Naţională, şi de instituţiile sale subordonate, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. 

   Art. 2. –   (1) Persoanele fizice şi juridice, care solicită prestarea serviciilor prevăzute de prezentul ordin, au obligaţia de plată a tarifelor, cu excepţia situaţiilor în care prin lege se prevede în mod expres exceptarea de la plata acestora. 

   (2) Tarifele prevăzute în anexă se achită înainte de înregistrarea cererilor pentru furnizarea serviciilor solicitate. 

   (3) Tarifele prevăzute în anexă se achită de către solicitant, care are calitatea de beneficiar al serviciului, sau de către orice altă persoană, în numele acestuia. Persoanele fizice şi juridice, care depun cereri şi achită tarife în numele solicitantului, au calitatea de deponent. Documentele de plată se eliberează pe numele beneficiarului. 

   (4) Neplata tarifului corespunzător serviciilor solicitate se soluţionează prin respingerea cererii. 

   (5) Tarifarea incompletă constatată după înregistrarea cererii atrage emiterea unei note de completare cu privire la diferenţa de tarif, întocmită potrivit modelului prevăzut în cuprinsul Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 700/2014, cu modificările şi completările ulterioare. Dacă după emiterea notei de completare se constată că nu s-a completat tariful în termenul acordat, cererea se respinge. 

   (6) Tarifele plătite pentru cererile respinse nu se restituie. Cererile respinse pot fi redepuse o singură dată, în limita cererii iniţiale cu privire la obiectul şi serviciul solicitate, fără plata unui tarif suplimentar, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data comunicării respingerii cererii, şi cu plata unui tarif suplimentar de 60 lei, după expirarea acestui termen. În cazul cererilor respinse conform alin. (5), dovada plăţii diferenţei de tarif se va ataşa cererii în momentul redepunerii. 

   (7) Tarifele pentru serviciile prevăzute în anexă se calculează fără fracţiuni monetare, prin rotunjirea în plus la leu. 

   Art. 3. –   (1) Tarifele prevăzute în anexă, achitate pentru servicii solicitate on-line prin intermediul unui procesator de plăţi, se virează de către procesatorul de plăţi în contul/conturile indicat/indicate, în maximum o zi lucrătoare bancară. 

   (2) Achitarea tarifelor prin virament bancar se efectuează numai în contul instituţiei prestatoare, cu excepţiile expres prevăzute de lege. Documentele care atestă achitarea tarifului în contul instituţiei prestatoare vor putea fi utilizate pentru înregistrarea cererii, până cel târziu la sfârşitul lunii următoare de la data emiterii acestora. 

   (3) În cazul serviciilor prevăzute la cap. 2 din anexă, solicitate prin intermediul notarilor publici, în ceea ce priveşte dovada achitării tarifului, rămân aplicabile prevederile Ordinului directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 1.009/2013 privind aprobarea Protocolului privind Metodologia de încasare şi virare a tarifelor de publicitate imobiliară, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 645 din 21 octombrie 2013. 

   Art. 4. –   (1) La cerere, Agenţia Naţională şi instituţiile sale subordonate pot presta, în regim de urgenţă, serviciile prevăzute la cap. 1 şi 2 din anexă, cu excepţia serviciilor furnizate on-line, care se livrează de îndată ce sunt disponibile. Plata tarifelor de urgenţă presupune furnizarea serviciilor solicitate într-un termen de urgenţă stabilit prin ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. 

   (2) Solicitarea soluţionării unei cereri în regim de urgenţă se poate face atât în momentul înregistrării acesteia în registrul general de intrare, cât şi ulterior. 

   (3) Furnizarea serviciilor în regim de urgenţă presupune, pe lângă plata tarifelor pentru furnizarea serviciilor la termen normal, şi plata unui tarif suplimentar pe serviciu, al cărui cuantum este de 4 ori valoarea tarifului normal, dar nu mai mult de 5.000 lei pe serviciu. 

   (4) Soluţionarea cererilor de înscriere în cartea funciară în regim de urgenţă nu poate deroga de la principiul priorităţii înscrierilor în cartea funciară, în cazul existenţei unor cereri multiple cu privire la acelaşi imobil. În cazul în care respectarea principiului de mai sus nu permite soluţionarea cererii în regim de urgenţă, tariful de urgenţă se restituie solicitantului. 

   (5) În situaţia în care serviciul solicitat nu poate fi furnizat în regim de urgenţă din cauza lipsei unor documente necesare soluţionării cererii şi care sunt solicitate prin referat de completare, termenul de soluţionare în regim de urgenţă se prelungeşte cu numărul de zile în care cererea a fost în starea “referat de completare”, în această perioadă cererea nefiind în fluxul de soluţionare/procesare. 

   (6) Termenul de completare a cererii se calculează de la data emiterii referatului de completare în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară şi afişării acestuia pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale. 

   (7) Dacă la redepunerea cererii respinse se solicită prestarea serviciului în regim de urgenţă, se va proceda în felul următor: 

   a) dacă s-a achitat tariful de urgenţă, nu se va mai achita un nou tarif de urgenţă; 

   b) dacă nu s-a achitat tariful de urgenţă, se va achita un tarif suplimentar al cărui cuantum este de 4 ori valoarea tarifului normal perceput în vederea soluţionării cererii respinse, dar nu mai mult de 5.000 lei pe serviciu. 

   Art. 5. –   Pentru fiecare cerere depusă se emite un document de încasare distinct care se ataşează la aceasta, cu excepţia situaţiei reglementate la art. 2 alin. (5) şi art. 4 alin. (2) din prezentul ordin. 

   Art. 6. –   (1) Împotriva modului de calcul al tarifului se poate face cerere de reanalizare a tarifului. Cererea se depune la oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară şi se soluţionează de către o comisie stabilită prin decizia directorului. 

   (2) Comisia va soluţiona cererea prin întocmirea unui proces- verbal în care se va menţiona cuantumul tarifului datorat, care va fi consemnat şi în sistemul informatic. 

   (3) Restituirea sumelor plătite necuvenit ori pentru servicii care nu au mai fost solicitate, precum şi a sumelor virate eronat se va efectua de către instituţia care le-a încasat, astfel: 

   a) pentru sumele care s-au făcut venit la bugetul de stat, în conformitate cu procedurile aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.465/2010 pentru aprobarea Procedurii de restituire a sumelor aferente veniturilor încasate din activitatea desfăşurată de autorităţile şi instituţiile publice reorganizate ca instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat, potrivit anexelor nr. 1 şi 2 la Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, cu modificările ulterioare; 

   b) pentru sumele care s-au făcut venit la bugetul de venituri proprii, conform unei proceduri interne aprobate de directorul general al Agenţiei Naţionale. 

   Art. 7. –   (1) Serviciile care se referă la înscrieri în cartea funciară, prevăzute la cap. 2 din anexă, includ şi eliberarea gratuită a unui extras de carte funciară pentru informare, care prezintă modul în care a fost efectuată înscrierea, însoţit de extrasul de plan cadastral aferent, dacă geometria imobilului există. 

   (2) Serviciile identificate prin codurile 2.1.2 şi 2.2.1 din anexă includ şi eliberarea gratuită a extrasului de plan cadastral aferent acestora. 

   (3) Serviciile identificate prin codurile 2.3.1 şi 2.3.2 din anexă, în cazul intabulării în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilelor dobândite în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se tarifează cu 60 lei. 

   Art. 8. –   (1) Sunt scutite de la plata tarifelor următoarele servicii: 

   a) serviciile identificate prin codurile 2.1.1, 2.1.2 şi 2.1.3 din anexă, în cazul primei înregistrări în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară a terenurilor agricole şi forestiere, dobândite prin titlurile de proprietate emise în baza legilor fondului funciar. Furnizarea în regim de urgenţă a acestor servicii presupune plata unui tarif de urgenţă în cuantum de 480 lei pentru serviciul identificat prin codul 2.1.1, respectiv de 240 lei pentru serviciul identificat prin codurile 2.1.2 şi 2.1.3; 

   b) serviciile identificate prin codurile 1.1.1 şi 1.1.2 din anexă, solicitate atât în regim normal, cât şi în regim de urgenţă, serviciile de avizare şi recepţie a planurilor de situaţie pentru realizarea studiilor de prefezabilitate şi fezabilitate şi a documentaţiilor de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru lucrările de interes public naţional sau local, realizate la solicitarea unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi suportul topografic al documentaţiilor de urbanism şi amenajarea teritoriului realizate la solicitarea autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice; 

   c) serviciile identificate prin codurile 2.1.1, 2.1.2 şi 2.1.3 din anexă, pentru imobilele aflate în patrimoniul statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, solicitate atât în regim normal, cât şi în regim de urgenţă. Serviciul identificat prin codul 2.3.1 din anexă, inclusiv intabularea dreptului de administrare sau de folosinţă cu titlu gratuit, se tarifează cu 60 lei; 

   d) serviciile identificate prin codul 2.4.1. din anexă, solicitate atât în regim normal, cât şi în regim de urgenţă, de către autorităţile şi instituţiile din administraţia publică centrală şi locală; 

   e) serviciile de recepţie a lucrărilor de cadastru şi cele de publicitate imobiliară solicitate atât în regim normal, cât şi în regim de urgenţă, de către Agenţia Naţională, instituţiile sale subordonate, precum şi de către personalul Agenţiei Naţionale ori al instituţiilor subordonate, în cazul în care deţine un drept real asupra imobilului ce face obiectul cererii; 

   f) serviciile de recepţie a lucrărilor de cadastru şi cele de publicitate imobiliară pentru imobilele ce fac obiectul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2005 privind desemnarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe să realizeze lucrări de construire şi/sau de reabilitare a caselor de locuit din zonele calamitate în urma inundaţiilor din anul 2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 211/2005, cu modificările ulterioare; 

   g) serviciile de cadastru şi publicitate imobiliară solicitate de instanţele de judecată, de organele de cercetare şi de urmărire penală, de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, de Agenţia Naţională de Integritate şi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu excepţia serviciilor identificate prin codurile 2.1.1, 2.1.2, 2.1.3, 2.3.1 şi 2.3.2 din anexă; 

   h) serviciul identificat prin codul 2.7.6 din anexă, solicitat în condiţiile Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare; 

   i) serviciile prevăzute la cap. 1 şi 2 din anexă, realizate în cadrul lucrărilor de înregistrare sistematică; 

   j) serviciile identificate prin codul 1.1.2 din anexă, respectiv serviciile de recepţie a expertizelor judiciare în specialitatea topografie, geodezie şi cadastru, cu privire la corectitudinea datelor topografice utilizate, atât în regim normal, cât şi în regim de urgenţă; 

   k) serviciile prestate de către Agenţia Naţională, prin oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară, solicitate în vederea efectuării exproprierii potrivit Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare; 

   l) serviciile de furnizare a datelor de cadastru, geodezie şi cartografie, precum şi serviciile de furnizare a datelor ROMPOS şi TopRo50, solicitate pentru lucrări realizate în scopuri didactice; 

   m) serviciile de furnizare a datelor de cadastru, geodezie şi cartografie având ca obiect hărţi, planurile tipărite la scara 1:5000, 1:2000, 1:1000 preluate de oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară din arhiva Fondului Naţional Geodezic, solicitate de instituţiile publice pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice; 

   n) serviciile de recepţie şi înfiinţare a cărţii funciare pentru imobilele din planul parcelar, precum şi recepţia documentaţiilor cadastrale de actualizare a informaţiilor tehnice aferente imobilelor din planul parcelar; 

   o) serviciile de cadastru şi publicitate imobiliară înregistrate din oficiu; 

   p) serviciile prevăzute la cap. 2 din anexă, solicitate de persoanele juridice declarate de utilitate publică potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată; 

   q) serviciul identificat prin codul 2.2.1 solicitat de unitatea administrativ-teritorială, ulterior finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică, în vederea dezlipirii terenurilor agricole şi forestiere asupra cărora a fost înscris provizoriu dreptul de proprietate. Sunt scutite de la plata tarifului şi serviciile identificate prin codurile 2.2.2, 2.3.1, 2.3.2, în vederea înscrierii în cartea funciară a titlurilor de proprietate emise cu privire la imobilele ce au făcut obiectul acestei dezlipiri. Furnizarea acestor servicii în regim de urgenţă presupune plata tarifului de urgenţă. 

   (2) Este scutită de la plata tarifelor furnizarea datelor către contractorii Agenţiei Naţionale şi ai instituţiilor subordonate pentru lucrările ai căror beneficiari sunt acestea, precum şi furnizarea datelor de către Agenţia Naţională şi instituţiile sale subordonate, în baza protocoalelor privind schimbul de date, încheiate de către Agenţia Naţională, în condiţiile legii. 

   (3) În vederea întocmirii planului parcelar, a planului de încadrare în tarla şi a documentaţiilor cadastrale realizate conform art. 121 din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară furnizează gratuit datele şi informaţiile deţinute, conform prevederilor regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 700/2014, cu modificările şi completările ulterioare. 

   (4) Serviciile prevăzute la cap. 3 din anexă se furnizează în măsura în care acestea sunt disponibile on-line. 

   (5) Persoanele fizice autorizate şi experţii judiciari au acces gratuit, la nivel naţional, la următoarele informaţii existente în sistemul informatic integrat de cadastru şi carte funciară: 

   a) coordonatele punctelor ce definesc limitele imobilelor; 

   b) identificatori (nr. cadastral, nr. topografic, nr. carte funciară); 

   c) adresa administrativă; 

   d) acces la planul cadastral. 

   (6) Notarii publici şi persoanele autorizate au acces gratuit la consultarea cărţilor funciare existente în sistemul informatic integrat de cadastru şi carte funciară. 

   (7) Autorităţile publice centrale şi locale, instituţiile publice şi instanţele judecătoreşti au acces gratuit la consultarea cărţii funciare existente în sistemul informatic integrat de cadastru şi carte funciară şi a planului cadastral disponibil pe geoportalul Agenţiei Naţionale, conform regulilor specifice de acces, în termenii şi condiţiile de utilizare stabilite de Agenţia Naţională. 

   (8) Agenţia Naţională furnizează cu titlu gratuit, în măsura în care acestea sunt disponibile on-line, servicii pentru următoarele seturi de date: 

   a) TopRo50 şi TopRo100 (vizualizare şi descărcare); 

   b) TopRo5 în format INSPIRE (vizualizare); 

   c) modelul numeric al terenului (vizualizare şi descărcare); 

   d) RENNS (vizualizare); 

   e) RELUAT (vizualizare şi descărcare); 

   f) limitele sectoarelor cadastrale (vizualizare); 

   g) limita intravilanului (vizualizare). 

   (9) Furnizarea serviciilor cu privire la seturile de date spaţiale şi la abonamentele prevăzute în anexă va fi posibilă în momentul în care acestea sunt disponibile on-line. Furnizarea serviciilor prevăzute la codul 3.1.2 “Servicii poziţionare GNSS în timp real” este gratuită până la data la care acestea sunt disponibile on-line. 

   (10) În cazul în care serviciile prevăzute la alin. (8) sunt utilizate în realizarea unor produse comerciale derivate, Agenţia Naţională beneficiază de 10% din valoarea produsului derivat comercializat. 

   Art. 9. –   Nerespectarea prevederilor prezentului ordin atrage răspunderea administrativă, civilă sau penală, după caz. 

   Art. 10. –   Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data de 4 februarie 2019. 

   Art. 11. –   La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 39/2009 privind aprobarea tarifelor pentru serviciile furnizate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi unităţile sale subordonate şi a taxei de autorizare pentru persoanele care realizează lucrări de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei şi cartografiei, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 253 din 16 aprilie 2009, cu modificările şi completările ulterioare.

     
  Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,
Radu-Codruţ Ştefănescu
 

    Bucureşti, 7 ianuarie 2019. 

    Nr. 16.